Bătrână tâlhărită în satul arădean Lalașinț, pentru 2000 lei

Doi tineri, unul de 28 ani, din localitatea arădeană Lalașinț și altul de 24 ani, din județul Maramureș, au fost reținuți pentru tâlhărirea unei bătrâne. Cei doi au intrat în noaptea de 23/24 ianuarie, în jurul miezului nopții, pe un geam, în casa bătrânei. Pentru a nu fi recunoscuți, ei s-au mascat cu cagule trase peste față. Bărbații au bătut-o pe bătrână cu pumnii şi picioarele pentru a o face să le spună unde are ascunşi bani. Cei doi tâlhari au răvăşit încăperea în care au bătut-o pe femeie pentru că în urma bătăii primite, victima nu a mai putut să le spună nimic. Tâlharii au găsit 2.000 de lei pe care i-au şi luat cu ei. Femeia agresată a fost găsită de o rudă care locuia într-o anexă, în aceeaşi curte. Victima a fost internată la spital având escoriaţii la nivelul feţei şi mai mulţi dinţi rupţi. Cei doi tâlhari au fost prinşi în urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. Tâlharii vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie şi violare de domiciliu, infracţiuni aflate în concurs. Dacă cei doi vor fi judecaţi şi vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă între 7 şi 20 de ani de puşcărie.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici