13 vameși vinovați de dispariția a 73 de tone de motorină

13 vameși din Arad vor ajunge în fața Comisiei de Disciplină a Direcției Generale a Finanțelor Publice Timișoara în cazul celor 73 de tone de motorină dispărute de la Biroului Vamal de interior Arad.

În urmă cu câteva luni de zile, când reprezentanții Direcției Regionale Vamale Timișoara au vrut să predea cele 73 de tone de motorină către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad în vederea valorificării, au constat că motorina a dispărut. Cele 73 de tone s-au aflat în trei cisterne parcate în curtea Biroului Vamal de interior Arad. Polițiștii și procurorii cercetează cazul. „Am dispus trimiterea în fața Comisiei de Disciplină a instituției noastre un număr de 13 funcționri publici din cadrul Biroului Vamal de Interior Arad, inclusiv a șefului acestuia. Ei riscă sancțiuni care pleacă de la un avertisment scris și pot ajunge până la destituirea din funcție”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuș directorul general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici