În cadrul proiectului de reabilitare a Colegiului Național Moise Nicoară din Arad, au sosit și dotările ultramoderne pentru această instituție de învățământ.
Proiectul de reabilitare a clădirii Colegiului Național Moise Nicoară din Arad, realizat de municipalitate cu fonduri europene, a vizat nu numai lucrările de reabilitare și punere în valoare a edificiului monument istoric ci și asigurarea de echipamente și sisteme informatice pentru modernizarea procesului educațional. Astfel, au fost aduse 55 de stații de lucru, 140 de desktopuri, 8 servere, 47 videoproiectoare și numeroase alte echipamente, precum și programele informatice specializate pentru procesul didactic. Printre dotările recente de care beneficiază colegiul se află și o instalație care protejează fațadele reabilitate de degradările provocate de păsări. „Primăria Municipiului Arad a achiziționat aparatură și echipamente IT în valoare de peste două milioane de lei pentru Colegiul Moise Nicoară, precum și alte bunuri care vor fi transferate în comodat acestei unități de învățământ recent reabilitate. Suntem siguri că după procesul de reabilitare a acestui colegiu etalon din România, prin dotarea cu noile echipamente, va crește performanța actului de învățământ”, a declarat Gheorghe Falcă primarul municipiului Arad.