Un bărbat care a exploatat sexual tinere în Europa, arestat la Arad

Un bărbat bănuit că ar fi exploatat sexual, în Italia, tinere pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia în folosul lui, a fost depistat de poliţişti şi procurori. În această cauză s-a cooperat cu autorităţile din Italia şi Germania, bărbatul fiind cercetat în Italia pentru tentativă la omor, respectiv pentru trafic de persoane şi exploatare sexuală, în Germania.

Poliţiştii S.C.C.O. Arad sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un bărbat, de 35 de ani, bănuit de trafic de persoane în formă continuată şi tentativă la infracţiunea de trafic de minori. În cadrul administrării probatoriului, poliţiştii şi procurorii au efectuat trei percheziţii domiciliare şi a fost pus în executare un mandat de aducere. În urma acestor activităţi au fost ridicate mai multe bunuri ce constituie mijloace de probă, printre care suporţi magnetici, tehnică de calcul, telefoane mobile şi SIM-uri, o tabletă, fotografii cu posibile victime şi numeroase chitanţe reprezentând sume de bani primite de suspect de la victime prin intermediul unui sistem de transfer bancar.

Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, începând cu anul 2010 şi până în prezent, bărbatul ar fi recrutat, transportat şi adăpostit în Italia, prin inducere în eroare şi constrângere, mai multe tinere. De asemenea, acesta ar fi încercat să recruteze, prin aceleaşi mijloace, mai multe minore, de pe raza judeţului Arad, cu scopul obţinerii de foloase materiale prin obligarea victimelor la practicarea prostituţiei.
Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată şi tentativă la infracţiunea de trafic de minori. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale în cauză. Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

Comentarii

comentarii

1 COMENTARIU

  1. ma bucur ca l-au arestat desi astfel de gunoaie sincer ar merita castrate ca sa nu mai faca astfel de lucruri niciodata! e prea blanda legea pentru detinuti!!!

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

3 × two =