Partidul Mişcarea Populară cere deputaților arădeni să anuleze în Parlament majorarea accizei pe combustibil

miscarea_popularaPartidul Mişcarea Populară, organizația Arad face un apel la responsabilitate către deputaţii din judeţul Arad, cerându-le să anuleze săptămâna viitoare în Parlament majorarea accizei pe combustibil, care deja îi obligă pe români la cheltuieli în plus.

Liderii PMP le-au cerut deputaţilor să respingă în Camera Deputaţilor prevederile care majorează acciza pe combustibil cu 7 eurocenţi începând cu data de 1 aprilie, din legea de aprobare a Ordonanţei 111/2013, aflată în prezent la Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Reprezentanţii PMP susţin că taxarea în plus a populaţiei nu era necesară pentru că în buget există bani de care însă primul ministru Victor Viorel Ponta nu vrea să se atingă, preferând să încarce facturile populaţiei. Doar la Ministerul Dezvoltării al lui Liviu Dragnea, spun popularii, s-au alocat în plus 1,2 miliarde RON anul acesta pentru programe care pot fi finanţate prin fonduri europene (Modernizarea satului românesc, Regenerare urbană şi Infrastructură judeţeană).

Liderii PMP au explicat că acciza suplimentară pe combustibil va scădea nivelul de trai al românilor, scumpind nu doar combustibilul, ci, indirect, toate produsele şi serviciile. Potrivit PMP, calculele economiştilor arată că fiecare român va scoate din buzunar în medie patru milioane de lei în 2014 pentru a plăti acciza Ponta. Oamenii vor plăti în curând mai mult pentru legume şi fructe, pentru carne, pentru lactate, pentru biletele de tren şi de autobuz. Potrivit PMP, românii plătesc mai mult la benzină şi motorină decât nemţii, austriecii sau francezii, însă câştigă de 5 ori mai puţin. Astfel, după această majorare a preţurilor la combustibili, litrul de motorină în România a ajuns mai scump decât în Germania sau Franţa. În România, litrul de motorină costă azi 1,405 euro (adică 6,3 RON), în Germania costă 1,395 euro, iar în Franţa costă 1,299 euro. De asemenea, litrul de benzină a ajuns mai scump decât în Franţa sau în Austria. La noi, litrul de benzină costă acum 1,389 euro (adică 6,2 RON), în Franţa costă 1,315 euro, iar în Austria 1,36 euro. În schimb, salariul mediu în România este azi de 394 euro, adică de peste 5 ori mai mic decât în Germania (2.054 euro/ lună) şi Austria (2.114 euro/lună).

Partidul Mişcarea Populară consideră că taxa suplimentară pe combustibil are o singură menire: banii vor ajunge la baronii PSD, constituind un supliment binevenit la bugetele pentru găleţi, ulei, făină, zahăr, fasole, conserve, de care au nevoie în campania electorală.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici