Gâlceava lui Băsescu cu lumea

Președintele nostru, Traian Băsescu, trăiește o nouă vigoare și virtute politică. Asta, pentru a le demonstra celor care sperau în mod deșart că își va pregăti reintrarea în anonimat că nu este doar un președinte jucător pur și simplu ci că stăpânește toate armele jocului, inclusiv pe cea (scuzați!) a datului la gioale.

Avem, astfel, ocazia (observație valabilă, evident, pentru cei care aleg să piardă timpul în fața ecranului ce emite elucubrațiile băsiste) să aflăm nu doar ce dușmani nu a pierdut încă Traian Băsescu ci, mai ales, ce mare strateg de talie internațională, mondială și cosmică își permit americanii să ignore pe aceste plaiuri carpato-dunăreano-pontice. Asta, pentru că, în ciuda indiferenței afișate de administrația Obama mult prea atentă cu alte părți ale planetei, Oracolul din Cotroceni a prezis de mult esența crizei ruso-ucrainene și, mai ales, cum ar trebui să afecteze aceasta politica mondială.

Cum Obama nu pare interesat de la noi decât de campaniile mediatice anti-corupție, Traian Băsescu s-a simțit dator să pluseze pe acest registru al diapazonului, mai ales că așa are ocazia din nou să piște din dușmanii săi tradiționali. Și astfel, președintele care stă de ani de zile sub sabia lui Damocles a dosarelor proprii blocate pe perioada mandatului visează cu ochii deschiși la momentul în care Victor Ponta ar ajunge să împartă coltucul de pâine cu Năstase și frații Becali. Și mai visează și la alte personaje din actualul PSD care ar merita, în opinia sa, să ofere front de lucru vrednicilor și obedienților procurori anti-corupție păstoriți de neobosita și la fel de ascultătoarea Laura Codruța, cea păstrată de Ponta în fruntea butoanelor manipulate tot de el, de Traian Băsescu.

Oare mai are rost să ne amintim că toată această tiradă de bazaconii vine din partea unui om pe care, în fața votului a 7,5 milioane de români, minima decență politică (dacă ar fi avut-o vreodată) l-ar fi obligat să plece din funcția pe care o ocupă, acum, fără nici o legitimitate? Evident că nu, pentru că, nu-i așa, pentru Traian Băsescu regulile sunt valabile, întotdeauna, doar pentru ceilalți. Iar apropiații săi care nu pricep asta, ajung imediat să fie și ei catalogați printre ceilalți, adică cei împotriva cărora se îndreaptă noianul de acuze băsiste televizate care, nu de puține ori, coincidență sau nu, sunt urmate de fragede dosare penale întocmite pe genunchi pe numele acelorași personaje vizate de președintele nostru jucător…

1 COMENTARIU

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici