Băsescu vine la Arad

art.basescuPreședintele României, Traian Băsescu, va veni sâmbătă la Arad, la un eveniment de marcă organizat la Expo Arad.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Consulatul Britanic şi Camera de Comerţ Italiană pentru România, organizează în perioada 9-10 mai 2014 la Expo Arad, prima ediţie a târgului internaţional de educaţie şi locuri de muncă, EDU2JOB. „În cadrul evenimentului și-a anunțat prezența președintele României, dl. Traian Băsescu, care va participa în cursul zilei de sâmbătă, 10 mai la EXPO Arad, la o dezbatere pe teme economice și de educație, alături de importanți oameni de afaceri și personalități cu putere de decizie la nivel local și național. EDU2JOB sperăm să aibă un impact deosebit asupra mediului economic general, consolidând puterea județului nostru, atunci când vorbim de contribuția la întregul sistem național”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.