Ultimele mișcări ale scenei politice românești, după șocul alegerilor europarlamentare de duminică, tind să scoată din scenă un mare partid iar din președintele acestuia, până nu de mult un candidat serios la președinție, să facă doar o viitoare tristă amintire. PDL a întins o mână spre PNL, sau invers, având în vedere că în lupta celor aflați sub 20 de procente orice este posibil în amintirea vremurilor când oricare dintre partide cocheta cu aerul rarefiat al înălțimilor politicii românești și s-a pus la cale o unificare a dreptei. Pornită mai mult din exterior și adaptată de liderii politici români, unificarea marca PDL-PNL ridică multe semne de întrebare, liberalii având cel mai mult de suferit ca imagine deși, duminică, au avut un scor mai bun decât PDL.
Electoratul liberal va înghiți cu greu alianța moșită din umbră de Traian Băsescu, mai ales că se văd în fața unui fapt împlinit după votul acordat cu deschidere și dedicație unui PNL care s-a manifestat ca un campion al luptei anti-băsiste. La nivel local, în Arad, situația este și mai interesantă deoarece lideri ca Ioan Cristina sau Mihai Calimente riscă să stea la masă cu Gheorghe Falcă, liderul democrat-liberal care deja pune condiții și anunță că nu le va oferi nimic noilor săi colegi de alianță de la care însă așteaptă voturi în CLM pentru proiectele sale controversate (vezi cazul Recons, de exemplu). În noua structură, care aduce aminte izbitor cu cea a fostei Alianțe D.A., menită inițial să stea la baza unui partid puternic de dreapta pentru a eșua apoi după ce liberalii s-au trezit în ultima clipă că riscă să piardă o istorie de peste o sută de ani pentru un joc politic discutabil, PNL tinde spre același rezultat, adică anihilarea. Deja există voci serioase din partid care atrag atenția asupra acestui lucru, alăturându-se lui C.P. Tăriceanu, care și-a motivat ultimele mișcări politice tot prin tentativa de a păstra identitatea liberală prin prisma respectării promisiunilor electorale de acum doi ani.
Cât despre liderul național al PNL, Crin Antonescu, acesta este pe care să devină principalul perdant al unei alianțe pe care a girat-o. În noua construcție politică de dreapta, nimeni nu-i mai poate garanta nici măcar desemnarea drept candidat unic la președinție, ca să nu mai vorbim despre victoria finală. Candidatul va fi desemnat în urma unor sondaje și, în ciuda părerii de bine despre sine pe care o are liderul liberal, el va trebui să se confrunte cu imaginea tot mai terefelită pe care și-a clădit-o în fața unui electorat care pare tot mai greu de convins să-i dea girul. Deci, el va fi departe de un scor care să-i garanteze nominalizarea și, ghinion! Antonescu poate deja să uite că ar fi putut deveni președintele românilor, așa cum se părea nu de mult, pe când apăra cu aplomb cauza fostului USL.
Noul partid puternic de dreapta este o necesitate a scenei politice românești, cu câteva observații. În primul rând, construcția trebuie pornită corect, din țară, nu impusă de afară. Apoi, partenerii trebuie să dovedească seriozitate și să aibă curajul de a contura un partid al lor, nu o interfață pentru grupul centrat în jurul lui Traian Băsescu. Și nu în ultimul rând, o construcție politică de dreapta nu ar trebui să scoată de pe scena politică un partid atât de încărcat de istorie cum este PNL.
