În cartierul Sânicolau Mic se va întrerupe furnizarea gazelor naturale. Vezi AICI străzile care vor fi afectate

Arad_desusServiciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 18 septembrie, pe câteva străzi din Arad pentru cuplarea unor conducte noi de gaz.
E.ON Gaz Distribuţie finalizează lucrările de modernizare a conductelor şi branşamentelor de gaze naturale care deservesc consumatorii din cartierul Sânicolau Mic din municipiul Arad. Aceste lucrări sunt parte dintr-un proiect de investiţii prin care au fost înlocuiţi 3.5 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale pe străzile Bicaz, Steagului, Guttenbrunn, Zimbrului, Caransebeş, Ştefan cel Mare, Muncii şi Orşova, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 2.5 milioane de lei. Pentru cuplarea noilor conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în municipiu, joi, 18 septembrie a.c., începând cu ora 09.00, pe străzile: Steagului, Clopotului, Păcăteanu, Pescăruş, Cpt. I Fătu, Paşcani, Nicolaus Lenau, Frumoasa, St. Zarie, Emil Montia, Vântului, Nucului, Redutei, Frunzei, Flacăra, Coasei, Pandurilor, Tarafului. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici