Conducere nouă la Organizaţia Municipală PNL Arad

art. ioan cristinaS-a sfârșit interimatul la organizația municipală arădeană a PNL. Biroul Politic Teritorial al PNL Arad a desemnat conducerea Organizaţiei Municipale PNL Arad, în urma interimatului asigurat de Călin Abrudan. Preşedinte al Organizaţiei Municipale a fost desemnat Sergiu Bîlcea. Din echipa de conducerea fac parte Simona Iorgovan, consilier judeţean, Florin Galiş, consilier municipal, Loredana Rus, Răzvan Cadar etc. „Mă bucură încrederea pe care mi-au acordat-o colegii mei şi îi asigur că voi face tot ceea ce-mi stă în putinţă pentru a avea o organizaţie puternică la municipiu”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Sergiu Bîlcea este un tânăr om de afaceri arădean, consilier municipal al PNL. Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a precizat că are încredere în noua conducere a Organizaţiei Municipale. „Am convingerea că noua conducere a Organizaţiei Municipale ştie ce are de făcut, astfel încât în viitorul apropiat să crească atât în ceea ce priveşte numărul de membri cât şi în ceea ce priveşte calitatea lor”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici