Cinci tineri au reprezentat Aradul la cea de-a VI-a ediție a proiectului „Parlamentul Tinerilor”, în organizarea Asociației Pro Democrația, în parteneriat cu Camera Deputaților și Fundația Hanns Seidl. Acesta constă într-o simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului României, pe grupuri politice, comisii parlamentare, precum și în plen. Organizatorii și-au propus să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele partidelor politice parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară.
Roxana Tomoș și Bogdan Noghiu s-au aflat printre cei cinci tineri arădeni care au participat la această ediție a „Parlamentului Tinerilor”. Ei au fost susținuți și îndrumați de către deputatul arădean Claudia Boghicevici. „Participarea la acest proiect mi-a oferit șansa de a cunoaște procedurile legislative și de a putea avea o viziune practică asupra activității parlamentare. Am învățat că implicarea activă a cetățenilor în societate este esențială și, totodată, necesară, dar am învățat și că nu trebuie ca toți să avem aceeași părere, pentru că diversitatea părerilor duce la o competiție pozitivă. Am avut șansa să fiu aleasă în funcția de vicepreședinte al grupului parlamentar din care am făcut parte, dar și în cea de secretar al grupului care a condus ședința de plen. În același timp, am făcut parte și din Comisia de Învățământ, Știință, Tineret și Sport, unde am dezbătut cele șapte proiecte legislative aflate pe ordinea de zi”, a declarat Roxana Tomoș. Un alt participant la proiectul „Parlamentul Tinerilor” a fost Bogdan Noghiu, al cărui proiect de lege – „Lege privind acordarea unui voucher cultural” – s-a numărat printre cele 20 selectate de către organizatori, dintr-un total de 120 de proiecte. „Pe durata mandatului de deputat am făcut parte din Comisia pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă și sunt foarte bucuros de faptul că proiectul meu de lege – Lege privind acordarea unui voucher cultural – s-a numărat printre proiectele selectate de către organizatori pentru a fi dezbătute și aprobate în comisii și în plenul Camerei Deputaților. Proiectul meu își propunea oferirea gratuită a unor vouchere, care să faciliteze accesul gratuit în instituțiile de cultură, bugetarilor și angajaților din mediul privat cu venituri minime și medii. Proiectul a primit aviz pozitiv atât în cadrul comisiilor, unde i-a fost adăugat un amendament, cât și în plenul Camerei Deputaților”, a declarat Bogdan Noghiu.