Corul Emil Monţia a concertat în Viena

art.corCorul de cameră „Emil Monţia“ din Arad a reprezentat România în capitala Austriei, unde a susţinut mai multe concerte cu ocazia Zilei Naţionale.
Primul recital, sub conducerea artistică a dirijorului prof. Ovidiu Boar, a fost prezentat în sala festivă a Primăriei din capitala Austriei, în cadrul celei de-a 34-a ediții a Festivalului de Crăciun Internationales Adventsinger-Viena 2014, eveniment care anual găzduiește peste 80 de coruri de pe toate continentele. Frumusețea colindelor româneşti, modul de interpretare și dirijare au fost extrem de apreciate de cei prezenţi, iar corul a fost solicitat să mai cânte, piesă cu piesă, încă 15 minute. Turneul a continuat cu recitalul susţinut de arădeni în cadrul Sfintei Liturghii la Biserica Ortodoxă Română din Viena. Corul a concertat apoi în Baden, oraș staţiune din Austria, în faţa unei săli pline. Turneul s-a încheiat cu concertul susținut la Ambasada României de la Viena, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Evenimentele au fost organizate de Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României de la Viena.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

six + 17 =