Mii de controale la agenții economici

ActualitatiÎn anul 2014, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad Arad au efectuat un număr de 4.203 controale, dintre care 2.580 pe linia relaţiilor de muncă şi 1.623 pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, la unităţile de pe raza municipiului şi judeţului Arad. În urma acţiunilor de control întreprinse, inspectorii de muncă au aplicat 4067 de sancţiuni contravenţionale, din care 2.688 de sancţiuni au fost aplicate de corpul de control relaţii de muncă şi 1.379 de sancţiuni au fost aplicate de corpul de control securitate şi sănătate în muncă. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate s-a ridicat la suma de 2.230.600 lei (1.210.600 lei pe linia relaţiilor de muncă şi 1.020.000 pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă). „De menţionat ar fi faptul că, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, au fost dispuse şi măsuri de remediere a abaterilor constatate şi termene concrete de intrare în legalitate. Acţiunile de control pe care le vor întreprinde, inspectorii de muncă ai ITM Arad, în acest an, se vor concretiza în sancţionarea agenţilor economici care nu respectă prevederile legislaţiei muncii în vigoare”, a declarat Ecaterina Isac, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.