Canalul Mureșel, sabotat de locuitorii care reclamă

purcaruCompania de apă-canal Arad a trebuit să ia o soluție rapidă în urmă cu o săpătămână pentru a nu inunda cartierul Micălaca. Aceasta a fost concluzia specialiștilor arădeni. Însă, apa menajeră a fost deversată în canalul Mureșel, fără a fi informat și ANIF-ul. „Am aflat de la electromecanicii de la stația de pompare că crește apa în canalul Mureșel”, a declarat Mircea Purcaru, directorul ANIF. În scurt timp, au apărut și peștii morți pe canal. Compania de apă-canal a anunțat în cele din urmă ANIF-ul și a solicitat încheierea unui contract, până când situația din Micălaca va fi rezolvată și conducta de refulare va fi reparată. Astfel, se pompează apă în Mureșel pentru a se crea un debit mai mare și se înlătură concentrația toxică din apa menajeră. Însă, pe porțiunea de aproape doi kilometri cât este intubat canalul, problemele sunt foarte mari. Acesta este colmatat, iar căminele de acces sunt impracticabile, fiind blocate. „Se pare că există și o greșeală de execuție în zona de la Intim spre Jackson, unde panta este ușor mai ridicată față de restul canalului”, a explicat Mircea Purcaru, directorul ANIF Arad. El spune că intenționează să rezolve problemele legate de Mureșel și a solicitat fonduri pentru decolmatarea canalului. Locuitorii din zonă reclamă mirosul urât și starea în care se află Mureșelul. Însă, ANIF întâmpină o problemă reală tocmai cu locuitorii din zonă care preferă să arunce gunoaiele în canal. Alții, au distrus digurile de protecție și și-au extins grădinile până la nivelul canalului și utilajele nu mai pot interveni. Culmea este că tot ei reclamă că li s-au inundat grădinile în momentul în care s-a pompat apă pe canal. „În zona Cadaș deși au reclamat de mai multe ori situația, oamenii s-au opus și nu au lăsat utilajele să treacă pentru ca să putem interveni. Ori, angajatul ANIF ce era să facă?”, a explicat Mircea Purcaru. El crede că intervenția Poliției locale ar putea duce la rezolvarea problemei.
România exportă apă în Ungaria prin canalul Mureșel. Ori, partea maghiară nu acceptă orice fel de apă, ci doar una de calitate. Pentru a rezolva întreaga problemă, ANIF încearcă accesarea unei finanțări europene nerambursabile. Însă, până atunci, solicită și implicarea Primăriei Aradului, care se dezice mereu de canalul Mureșel. „Sistemul hidrografic al Aradului este vechi, de pe vremea Mariei Tereza”, a explicat Mircea Purcaru care a spus că este nevoie de investiții serioase în domeniu.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

5 × four =