Copilul bătut de polițiști, consiliat de psihologi

ActualitatiUn copil de 16 ani din satul Fiscut, comuna Șagu s-a prezentat vineri, 27.03.2015, în jurul orelor 13.00 la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. El a sesizat că a fost bătut de către polițiștii care l-au audiat, chiar în sediul Postului de Poliţie Şagu. Tânărul a prezentat acte medicale doveditoare în care se arată că este victima unei agresiuni, fiind diagnosticat cu o contuzie abdominală prin heteroagresiune fizică.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad precizează că minorul se află în plasament familial la bunică. Acestuia i se oferă pe lângă servicii rezidenţiale evaluare şi consiliere psihologică de către specialiştii instituţiei, la solicitarea tânărului şi cu acordul bunicii, până la clarificarea situaţiei sale. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad îi acordă copilului sprijin şi asistenţă în toate demersurile pe lângă autorităţile publice. „El va fi însoţit de reprezentanţii instituției la audierile care vor avea loc la organele de cercetare penală, precum şi cu ocazia evaluării la Serviciul de Medicină Legală”, a declarat Erika Stark, director general la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

11 + 18 =