Zile triste. Dorința unei povești de dragoste veșnice. Dependența de persoana iubită. Clipe pline de emoție. Dăruire și devotament. Un gol. Dragostea ne înalță, dragostea ne coboară. Trecem de la extaz la agonie, de la fericire la tristețe și nu ne mai rămân cuvinte.
Dacă în urmă cu câteva zile lansau single-ul „Mai stai”, care între timp are peste două milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al Cat Music, 3 Sud Est și Inna lansează videoclipul piesei „Mai stai”. O coproducție Cat Music, 1ArtistMusic, Roton Music și Global Records, single-ul „Mai stai” conține refrenul unei piese compuse în urmă cu câțiva ani de către Play & Win și lansate doar pe YouTube. Din piesa veche s-a păstrat doar refrenul, iar restul melodiei este compus de Laurențiu, Viorel și Mihai și producția muzicală îi aparține lui Laurențiu Duță. Videoclipul oficial al single-ului „Mai stai” este regizat de Bogdan Daragiu, iar filmările au avut loc într-o fabrică dezafectată din București, într-un decor dezolant în care personajul principal este disperarea. Imediat, după terminarea filmărilor pentru videoclip, băieții de la 3 Sud Est au plecat într-un turneu în Canada, unde au susținut concerte în principale orașe. În plus, de la mega-concertul de la Sala Palatului, din luna martie, cele două trofee din cadrul premiilor Radio România și până la colaborarea cu Inna și lansarea noului videoclip, membrii trupei 3 Sud Est au început în forță anul 2015.
Cel mai recent single al Innei, „Diggy Down”, a ocupat timp de patru săptămâni consecutiv locul întâi în România și acumulează peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. Inna urmează să plece în primul ei turneu în Canada și continuă seria concertelor în Europa.
„Mai stai” poate fi văzut aici:



