Clubul Marmotele Mahmure lansează în premieră Festivalul montan „Prietenii Marmotelor” ca şi etapă a VI-a din cadrul Ştafetei munţilor 2015. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie 2015, în zona Piscul Negru, județul Argeș. În cadrul acestui festival se vor desfășură activități de echipa de tip drumeție, orientare, escaladă, alpinism și probe culturale și probe surpriză. Participarea este gratuită, exceptând taxa de ecologizare pentru cei cazați în camping (10 lei/cort).
Probele de concurs sunt raid montan ( traseu montan de dificultate medie, cu o durată de maxim 7 ore şi diferenţă de nivel de circa 1300 metri; se participă în echipe de 3 membri), orientare ( proba de viteză pe azimut, fiecare echipaj va desemna un membru să parcurgă poligonul (la copii însoţitorul nu poate participa; lungimea maxima va fi de 2 kilometri), cunoştinţe turistice (15 întrebări grilă din zona de concurs. Toate întrebările sunt de dificultate scăzută şi au un singur răspuns corect; fiecare membru al echipei va răspunde la 5 întrebări), alpinism – proba surpriză (fiecare echipa va intra cu toți membri în concurs, pentru a parcurge mai multe probe surpriză), cultural (fiecare club are la dispoziţie 15 minute pentru a prezenta un moment artistic – umoristic în care poate reproduce orice cântec cu tematică montana, o scenetă şi/ sau o poezie) și proba surpriză.
Festivalul este organizat cu sustinerea sponsorilor Prosolidaritatea Argeş, Concordia, Esco M – Cluj, Campofrio, Oly’s, Absolut Outdoor Cluj, Alseca, Traducator Otilia Tudose, Office Pro Media, Eco Alpin Mag, iar parteneri sunt Conacul Ursului, Alex Găvan, Argeş TV