Theodora revine cu un nou single și videoclip, de această dată, featuring Cortes, după super-colaborarea cu Pacha Man, de anul trecut. Videoclipul a fost regizat de iRonic, iar cei doi sunt deja la a doua colaborare, după „Cu tine pe mine”. Clipul s-a filmat pe parcursul unei zile întregi în Halele Carol, iar Theodora a fost răsfățată de o super echipa de beauty. Compusa de Ciprian Blaga și DJ Sava, piesa “Ce tare” este cel de-al treilea single al tinerei artiste și vine cu un sound special, un pop-dance cu influențe urban-flirty. “Când am ascultat prima oară piesa în studiul lui DJ Sava, am știut că trebuie să fie piesa mea. Mă regăsesc în fiecare cuvânt al piesei, e povestea sufletului meu pusă pe note muzicale. ‘Ce tare’ e un featuring cu Cortes, iar clipul l-am filmat cu iRronic, același regizor cu care am lucrat și la primul videoclip. E un clip de imagine, cu un vibe foarte pozitiv, prin care am vrut să transmit oamenilor bucuria și extazul cu care-mi trăiesc viața”, a declarat Theodora.
“Piesa o știu de mult, din studio și încă de la început mi-am dorit să dau o strofă pe ea. M-am bucurat când am cunoscut-o pe Theodora și am ascultat partea cântată de ea. Nu cred că ar fi fost o altă alegere mai bună pentru acest single. Filmările clipului au decurs lin, fără întâmplări neplăcute, într-o atmosferă intimă, dar profesională”, a declarat Cortes.
Theodora lansează single-ul și videoclipul “Ce tare”, feat Cortes, link YouTube:



