Sâmbătă, sărbătoare mare la Turnu: Ziua Satului

poza evenimentPrimăria Oraşului Pecica, Consiliul Local şi Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” organizează în ultima sâmbătă din luna iunie, Ziua Satului Turnu. Acest eveniment cultural al celui mai mare sat aparţinător a ajuns la cea de a şaptea ediţie.
Manifestarea va începe cu o slujbă festivă ecumenică. Liturghia are loc în fiecare an în altă biserică, de această dată fiind rândul Bisericii Ortodoxe Române din Turnu să o găzduiască sâmbătă, 25 iunie, începând cu orele 17. Deschiderea festivă şi cuvântul oficialităţilor vor avea loc de la ora 18:20, pe scena din centrul satului. Programul artistic va începe la ora 18:30, cu spectacolul micuţilor de la grădiniţa din sat. Vor mai urca pe scenă: formaţia de dans modern Forever din Pecica (de la 18:40), formaţia Romaflores din Pecica (18:50), formaţia sârbă Kud Kolo din Arad (19:10), grupul de Zumba din Pecica (19:35) şi corul de femei din Turnu şi Variaşu Mare (19:45). La ora 20 va începe concertul de muzică populară susţinut de solistul Gabriel Stoica, iar de la ora 20:40 va cânta formaţia de ţitere din Dorobanţi. Ansamblul Păstrătorii Tradiţiei din Pecica va prezenta un program folcloric de la ora 21, urmat de balul stradal cu formaţia Roulette de la ora 22. Ziua Satului Turnu 2016 se va încheia cu un foc de artificii la ora 23.
Pe toată durata programelor, publicul este aşteptat la Casa Sătească a Asociaţiei Pro Pir Kult din Turnu, unde va avea loc Ziua Porţilor Deschise.