Consilierul Tipei și primarul Falcă au fost la Bidi

gheorghe_falcaConsilierul municipal liberal Lucian Riviș-Tipei spune că municipalitatea va veni în sprijinul pensionarilor arădeni, printr-o colaborare strânsă cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. În acest sens, consilierul liberal, împreună cu primarul Gheorghe Falcă, a avut o întâlnire cu reprezentanții CARP Arad și au discutat despre proiecte dedicate pensionarilor arădeni. „După discuții, împreună cu domnul Falcă ne-am deplasat la băile CARP (BIDI), unde am văzut că investițiile făcute în ultima perioadă de CARP au revigorat aceste băi. Aceste băi se bucură de o apă termală de bună calitate, iar investițiile ce urmează să fie făcute în această locație de către Primăria Arad, în parteneriat cu cei de la CARP, vor duce cu siguranță la sporirea confortului pensionarilor ce frecventează aceste băi. Acestea nu sunt singurele probleme în care municipalitatea se va implica pentru a sprijini pensionarii arădeni”, a declarat Lucian Riviș-Tipei.
Surse din cadrul liberalilor arădeni dau sigură desemnarea lui Lucian Tipei pe listele de deputați din această toamnă, iar primarul Gheorghe Falcă, spun aceleași surse, îl sprijină pe consilierul local, care este fiul fostului șef al cultului penticostal, Pavel Tipei. Mai mult, în cadrul evenimentelor de la Zilele Aradului, lui Pavel Tipei i se va decerna titlul de cetățean de onoare al municipiului Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici