A vrut să devină de două ori consilier local PDL, apoi PNL în cadrul competiției „3 pentru Arad”, dar nu a reușit. Acum, Sebastian Popescu s-a înscris în PNL și vrea să ajungă, nici mai mult nici mai puțin, decât… deputat. „Decizia de a mă alătura echipei PNL Arad vine ca urmare a declarațiilor publice făcute de liderii liberali cu privire la susținerea proiectelor începute și propuse de premierul Cioloș. Datorită faptului că PNL este singurul partid de dreapta din România care susține continuitatea proiectelor lui Cioloș, doresc să îmi aduc contribuția, sub orice formă, în implementarea acestui program care aduce un suflu nou și o abordare onestă în ceea ce privește guvernarea țării, spre deosebire de populismul grosier al celor din PSD. Simt că acest nou pas pe care urmează să îl fac în sfera politică este o onoare, dar și o conștientizare a datoriei față de arădeni. În ultimii ani, prin proiectele de prevenție în sănătate și educație medicală pe care le-am desfășurat în Arad, consider că am reușit să îmi aduc aportul în îmbunătățirea calității vieții miilor de pacienți cu care am intrat în contact. Cred sincer că aș putea face mai mult pentru comunitatea arădeană, de aici și decizia mea de a lupta pentru o reprezentare cinstită a județului nostru la București”, a declarat noul membru al PNL Arad, Sebastian Popescu.
Popescu a intrat în competiția „3 pentru Arad” în anul 2012, unde a concurat fără succes la tematica „Arad 2020, Cetate culturală”. În 2016, Sebastian Popescu a încercat din nou, în cadrul aceleiași competiții, să ajungă consilier local, cu proiectul „Centrul de excelență în prevenție și profilaxie”, dar tot fără succes. Poate președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, le va explica colegilor săi cu vechi state în partid de ce nu a fost bun dr. Sebastian Popescu să ajungă consilier local, dar e bun de deputat (deși, din alt punct de vedere, dacă Lucian Riviș Tipei, impus de asemenea de Gheorghe Falcă, a putut fi deputat, nimic nu mai pare imposibil).



