Festivalul Familiei la Arad

În zilele de 12 şi 13 mai, Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează în parcul Pădurice, prima ediţie a Festivalului Familiei.
În cadrul evenimentului vor avea loc ateliere de creație pentru copii, activități sportive, concerte și spectacole cu povești, concursuri și decoruri colorate, prezentări de modă pentru copii şi vârstnici, spectacole de animaţie, zoingo boingo şi pictură pe faţă. În data de 12 mai, invitat special al Festivalului Familiei este cunoscuta vedetă de televiziune şi Ambasador UNICEF, Andreea Marin iar, în 13 mai, cântăreţul şi prezentatorul Virgil Ianţu.
Atât copiii cât și cei mari se vor bucura de două zile pline de activități creative, programul diversificat oferindu-le tuturor o opțiune de distracție. „În această eră a vitezei, în care timpul este prea scurt pentru orice, chiar și pentru a petrece timp prețios împreună cu familia, am considerat că este absolut necesară organizarea unui astfel de eveniment în aer liber, în cadrul căruia să se renunțe, pe cât posibil, la tehnologie, care să reunească prin intermediul unor activităţi interactive toţi membrii familiei”, a declarat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad.
De asemenea, va exista o zonă de corturi unde vor avea loc diverse workshop-uri și ateliere de muzică, desen, igiena dentară, sport sau nutriție, susţinute de partenerii evenimentului. Vor avea loc şi concursuri cu premii.