Liberalii din Lipova adoptă măsuri de stânga: oferă călătorii gratuite cu taxiul pentru nevoiaşi

Organizația PNL Lipova împreună cu o firmă locală de taximetrie vin în ajutorul persoanelor care au nevoie de sprijin și ajutor, asigurându-le transportul la unități spitalicești, medic de familie sau la alte instituții la care aceștia apelează. Transportul este oferit în mod gratuit pe raza orașului Lipova. De acest serviciu pot beneficia persoanele cele vârstnice, cazurile sociale, persoanele cu handicap, sau cele care nu își permit să suporte costul unui transport la instituțiile sus menționate. „Consider că este necesar să oferim o mână de ajutor celor din comunitatea noastră care au nevoie de sprijin. Este un program pilot pentru Lipova care sper să vină în folosul tuturor celor care, din diverse motive, au nevoie de acest tip de ajutor. Împreună cu întreaga echipă de liberali din orașul nostru, alături de o firmă de taxi locală ne dorim să le facem viața mai ușoară celor mai puțin norocoși”, a declarat Cristian Sălășan, președintele PNL Lipova.
Programul de întrajutorare conține 180 de călătorii gratuite cu taxiul în anul 2017, în intervalul 27 iunie – 31 decembrie. Tichetele gratuite pot fi obţinute de la Cristian Sălășan, președintele PNL Lipova și consilier local.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

nineteen − 14 =