Volum dedicat unei legende a sportului arădean: „Mihai Botez – Istoria judoului arădean”

Sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad va găzdui joi, 27 septembrie 2018, de la ora 19.00, lansarea volumului „Mihai Botez – Istoria judoului arădean”, avându-i ca autori pe Ștefan Mureșan și Patricia Panțâr. Alături de autori vor fi prezenți în calitate de invitați Sorin Haiduc, Mircea Rob și Horea Oprean. „Când am decis să scriem o carte despre Mihai Botez și despre începuturile judoului în România, am crezut că este destul de simplu… Nu a fost deloc așa. Aceasta pentru că, deși aveam suficiente surse de documentare, pe măsură ce ne reîntorceam în timp, ne-am lovit de multe evenimente care s-au întâmplat atunci și care trebuiau să fie înțelese, justificate sau argumentate…”, mărturisesc autorii. „În mod sigur unii sunt tentați să creadă că despre viața lui Mihai Botez «s-ar putea scrie o carte». Sincer cred că nu!… Viața lui a însemnat sala de sport fie că aceasta se numea sala de gimnastică sau jiu-jitsu. Acolo se simțea nemaipomenit de bine, acolo se încărca cu toate energiile pozitive, toate celelalte fiind anexe la cutumele sale”, a declarat Ștefan Mureșan.
Lansarea cărții va fi completată și de o expoziție care surprinde momente de referință din istoria unei discipline care a adus rezultate de excepție sportului arădean, JUDO.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

1 × 2 =