O familie de oameni de afaceri din Arad a avut îndrăzneala să creadă că producția românească de îmbrăcăminte are viitor. Magazinul Gamaro New Look, deschis în plin centrul Aradului (Bulevardul Revoluției, nr. 64 – lângă Eximtur), este rezultatul acestui demers curajos. Ii brodate manual de artizani renumiți din România, pulovere din lână veritabilă, rochii tricotate, rochii de seară, bluze din materiale naturale, paltoane, poșete, toate de cea mai bună calitate, pot fi cumpărate din magazinul arădean. Octavian Potolia, proprietarul firmei care a inaugurat astăzi magazinul de îmbrăcăminte românească, a vrut să dea o șansă producătorilor români în aspra competiție cu marfa de slabă calitate, în mare parte chinezească, care a invadat piața în ultimii ani. Raportul preț-calitate la produsele vândute de Gamaro New Look este unul corect, spun patronii noului magazin. Singura lor problemă acum este cea a asigurării stocului de marfă conform cererii pe care o preconizează. Asta pentru că producerea unei ii cusute manual, cu mărgele aplicate după tehnici străvechi, durează foarte mult iar în acest domeniu calitatea nu dă niciodată prioritate cantității. Dar viitorul sună bine pentru că piața românească ducea lipsa acestui tip de spații de comercializare a produselor tradiționale.
Deși cererea era foarte mare în special în Occident, partenerii firmei Gamaro New Look au acceptat să furnizeze obiecte de îmbrăcăminte autentic românești și pentru noul magazin din Arad. Interesul de care s-au bucurat acestea încă de la primele ore de la deschiderea de azi confirmă faptul că Gamaro New Look are toate șansele să se impună cu produse destinate unei clientele selecte, care știe să aprecieze calitatea deosebită a produselor de îmbrăcăminte din materiale de calitate, tradiționale, realizate manual folosind tehnologii a căror vechime se pierde de-a lungul timpului. Magazinul este deschis de luni până vineri între orele 10-18 și sâmbăta, între 9-14.
Gamaro New Look este un magazin în care merită să îți faci cumpărăturile.