[VIDEO] Tragedie: un autoturism a explodat în parcarea Profi Vlaicu. Omul de afaceri Ioan Crișan a murit în mașină

O tragedie s-a petrecut în această dimineață: un autoturism a explodat în parcarea Profi Vlaicu. Omul de afaceri Ioan Crișan (66 ani), proprietarul mașinii, care se afla la volan, a fost găsit decedat în interiorul autoturismului. „La ora 7 dimineața am auzit o explozie puternică. Am ieșit la geam și am văzut mașina distrusă. La început nu au fost flăcări mari, apoi după puțin timp, au izbucnit flăcări puternice”, a spus un martor.
Pompierii arădeni au ajuns în câteva minute la fața locului și au reușit să stingă incendiul. Din păcate, nu s-a ai putut face nimic pentru Ioan Crișan, care a fost găsit decedat în interior. Explozia puternică a produs și avarierea altor autoturisme din parcare. Nu s-a stabilit încă din ce cauză s-a produs deflagrația.
Ioan Crișan a fost un cunoscut om de afaceri din Arad. El a fost proprietarul fermei de somni africani, de pe platforma fostei fabrici de cânepă. A fost socrul deputatului PNL Sergiu Bîlcea.



UPDATE: Poliția trimite o echipă specială pentru a ancheta evenimentul de la Arad. „Conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus deplasarea, de urgență, la fața locului, a unor specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a sprijini ancheta.
Echipa de specialiști este coordonată de adjunctul directorului Direcției de Investigații Criminale, comisar-șef de poliție Cristian GHEORGHE”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici