USR n-a votat: consiliile de administrație de la CTP și Apă Canal date ca recompense în PNL

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de astăzi s-a aflat votul pentru numirea membrilor consiliilor de administrație ale Companiei de Transport Public și Apă Canal.
Consilierii județeni USR PLUS s-au opus acestor numiri, care iau în calcul doar criterii de „competență” și „experiență” care permit exclusiv persoanelor din sistem să ocupe, de regulă, exact aceleași funcții în care, până acum, nu au dovedit nici eficiență, nici intenții de îmbunătățire a rezultatelor respectivelor companii.
“USR PLUS consideră că e momentul să terminăm, măcar în ceasul al 12-lea, cu obiceiul recompenselor pentru activul de partid din banii arădenilor. Administrate prost, companiile județene vor oferi în continuare servicii proaste și scumpe. Conceptul de calitate a serviciului/produsului oferit pare să fie ceva declarativ, complet abstract pentru aceste companii. Arădenii nu simt nici o îmbunătățire în sistemul de transport public, iar pentru serviciile de apă-canal plătesc mai mult doar ca să fie acoperite pierderile companiei. Însă indemnizațiile celor responsabili nu scad, ci dimpotrivă. În consiliile de administrație traiul e dulce, iar banii vin. Membrii nu trebuie decât să își lase mâna ridicată cu o sfoară, la vot, o dată pe lună a declarat Răzvan Anghel, consilier județean și Președintele organizației județene USR PLUS Arad.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

3 × one =