Am avut dreptate: Gheorghe Falcă, unul dintre cei mulți

Așa cum am anunțat, prețul lui Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, pentru susținerea lui Florin Cîțu a fost nu un post de prim rang, ci unul din mulțimea celor 24 de vicepreședinți ai PNL. Mai precis, Gheorghe Falcă a fost ales vicepreședinte al partidului pentru Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională. Acesta a obţinut 1583 de voturi din partea delegaţilor care au fost prezenţi ieri la Consiliul Naţional al PNL de la Romexpo. Poziție cel puțin interesantă pentru un fost primar care a preferat să apeleze în principal la credite pentru proiecte edilitare, nu la finanțări europene și care, în plus, are dificultăți reale de exprimare în orice altă limbă europeană decât limba română.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

17 − 7 =