Havana colaborează cu Kanita și lansează „Serenata Mexicana”

Povești de iubire și o seară plină de serenade: acestea vor fi primele lucruri la care te vei gândi atunci când vei asculta „Serenata Mexicana”. Compus de către Sorin Seniuc alături de Vanotek, Alexandra Tirtirau și Raul Eregep, „Serenata Mexicana” este un single fresh ce te transpune într-o altă lume.

„«Serenata mexicana» este acea poveste de dragoste pe care o auzim încă din băncile școlii. Un băiat întâlnește o fată și se îndrăgostesc unul de celălalt în pofida tuturor obstacolelor întâlnite. Atunci când fata pleacă cu părinții săi, vor trece multe anotimpuri de vară până când cei doi se vor reîntâlni. Adulți acum, pentru ei pare că timpul doar a stat în loc așteptând momentul în care își vor putea continua povestea lor de iubire”, spune Raul Eregep.

„Când am început să tragem voci în studio cu Raul, ne-am dat seama că această piesă ar fi și mai frumoasă cântată în duet. Ne-am gândit la artista Kanita, din Albania, o fată foarte talentată a cărei voce se potrivește foarte bine alături de vocea lui Raul. Clipul în regia lui San te face să atingi parcă cu propriile mâini sentimentul de iubire pură. Este piesa noastră, reinterpretată acum de el din spatele lentilelor ca un desăvârșit artist”, adaugă Sorin Seniuc.

De-a lungul timpului, single-urile lansate de Havana au cucerit topurile muzicale și publicul din toată lumea, prin stilul original și sound-ul super catchy. Printre hiturile internaționale ce au adunat împreună peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube se numără „Vita Bella”, „Que Sera, Sera”, „Mon Amour”, „Vivere” (alături de Ioana Ignat), „I Lost You”, „Big Love” (alături de Yaar și Kaiia), „Broken Heart” (feat. Yaar). În octombrie Havana a lansat alături de Yaar și Kaiia „Perfect Kiss”, o piesă ce redă în versuri o iubire imposibilă și „Last Night”, o piesă de dragoste pentru cei care aleg să iubească necondiționat.

Kanita Suma are 20 de ani și provine dintr-o familie albaneză din orașul Skopje din Macedonia de Nord. Kanita a devenit cunoscută odată cu participarea sa în cadrul celui de-al doilea sezon X Factor Albania, dar și la Kënga Magjike, un concurs muzical albanez foarte popular la nivel local. Până în prezent, artista a lansat „Don’t let me go”, „Fllad” și „S’jemi Ne”.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

12 − 11 =