Atenție arădeni: Primăria anunță Curățenia generală de toamnă

Foto: Arhiva

Primăria Municipiului Arad prin Direcția Edilitară – Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban anunță demararea Curățeniei generale de toamnă. Acțiunile edilitar-gospodărești sunt programate să se desfășoare în perioada 20 octombrie – 26 noiembrie 2021. În acest interval, în toate cartierele orașului, vor fi igienizate platformele gospodărești, vor fi executate lucrări de întreținere a canalizării pluviale (curățare guri de scurgere, înlocuit grătare, guri de scurgere din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din oțel). De asemenea sunt prevăzute lucrări la infrastructura energetică (reparații și întreținere iluminat public, înlocuire corpuri de iluminat defecte și becuri arse, remedieri defecte de rețele, verificare funcționare iluminat public). Conform programului stabilit pe cartiere, se vor ridica frunze, crengi și alte resturi vegetale provenite din toaletări de copaci. Aceste tipuri de deșeuri vor fi depozitate în fața porților, astfel încât să nu stânjenească accesul pietonal sau traficul rutier. De acolo vor fi ridicate de către operatorii de servicii edilitare.
Programul de curățenie presupune și colectarea de deșeuri- echipamente electrice și electronice – campanie efectuată de către Ecotic în intervalul 11 octombrie – 11 noiembrie 2021. La dispoziția cetățenilor a fost pus numărul de telefon 0751-302-123/ *7711, care poate fi apelat pentru ridicarea gratuită de la domiciliu a dispozitivelor electrice și electronice care nu mai sunt folosite.
Curățenia generală de toamnă începe chiar din centrul municipiului (partea dreaptă până la Gară) unde echipele edilitare vor interveni timp de 3 zile: între 20 – 22 octombrie. Alte trei zile, între 25 – 27 octombrie, vor fi alocate tot zonei centrale, dar de această dată partea stângă până în zona Sălii Polivalentă.
În continuare, echipele edilitare care sprijină municipalitatea în această acțiune tradițională vor respecta următorul program:
Alfa: 28.10.2021 – 29.10.2021
Confecții, Pârneava, Cadaș, Silvaș: 01.11.2021 – 02.11.2021
Grădiște și 6 Vânători: 03.11.2021 – 04.11.2021
Calea Romanilor și Drăgășani: 05.11.2021 – 08.11.2021
Aradul Nou, Subcetate și Sânnicolaul Mic: 09.11.2021 – 10.11.2021
Vlaicu stânga și Bujac: 11.11.2021 – 15.11.2021
Vlaicu dreapta și Gai: 16.11.2021 – 18.11.2021
Micălaca (zonele 100, 200, 500): 19.11.2021 – 23.11.2021
Micălaca (zona 300): 24.11.2021 – 26.11.2021

În funcție de complexitatea situațiilor întâlnite pe străzi sau de condițiile meteorologice nefavorabile efectuării anumitor activități edilitar-gospodărești, programul poate fi decalat sau modificat.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

4 × 3 =