S-au înjurat, s-au acuzat, dar până la urmă au ajuns pe blat. Este vorba despre PNL și PSD, în Consiliul Local Municipal Arad. Supărarea mare a lui Gheorghe Falcă a fost că dacă nu i-a putut lua electoratul PSD-ului lui Fifor, care la alegerile parlamentare a obținut același număr de parlamentari ca și PNL-ul fruntaș al lui Falcă, măcar să-i ia oamenii. Adică, este o nouă lovitură de imagine a lui Falcă, să arate că el controlează din nou PSD, așa cum se întâmpla în anii trecuți, când la butoanele organizației arădene se afla o altă conducere județeană.
Două proiecte de Hotărâre de Consiliu Local Municipal i-au pus pe jar pe liberali, deoarece era vorba despre stabilirea membrilor consiliilor de administrație la CET și la Recons, ambele fiind propuse la inițiativa primarului Bibarț. Numai că, mașina de vot din CLM se pare că s-a săturat să tot voteze proiectele și oamenii liberalilor, în condițiile în care promisiunea cu cel de-al doilea viceprimar a rămas obiect de șantaj politic de un an de zile. Așa că în ultima perioadă s-a conturat o nouă majoritate USR-PSD-PMP, care a început să dea peste cap planurile liberalilor în CLM, votând în interesul cetățenilor Aradului. În aceste condiții, văzând că șansele erau mari să nu-și poată impune oamenii doriți la Recons și la CET, liberalii au trecut la curtarea consilierilor locali, oferindu-le alte valuri de promisiuni. Inclusiv Gheorghe Falcă, amărât că iar a rămas pe dinafară de la noua nominalizare de premier și nu i se arată nici măcar postul ministerial sperat, deși și-a oferit indirect pe un post de televiziune serviciile, a intrat în scenă și a început negocierile. Totul părea a fi zadarnic, până la ședința de Consiliu Local Municipal din 21 octombrie, când surpriză: ceea ce era de neacceptat, s-a produs. Consilierul Ilie Cheșa, PSD, a votat alături de PNL și UDMR, în condițiile în care majoritatea simplă anti-PNL stătea într-un singur vot. Care a venit de la Cheșa, colegii săi social-democrați votând contra liberalilor, alături de USR și PMP. Surse din rândul liberalilor arădeni vorbesc despre un blat la Arad, cel amăgit cu funcția de viceprimar de această dată fiind chiar Ilie Cheșa, de la PSD. Asta, chiar dacă, în ipoteza că ar fi ajuns pe funcție, el ar fi fost o simplă marionetă a lui Gheorghe Falcă. Numai că Falcă, după ce s-a văzut cu sacii-n căruță, nu-i va asigura lui Ilie Cheșa fotoliul de viceprimar, așa cum i-a amăgit de mai bine de un an de zile pe USR și PMP, promițându-le fiecăruia postul râvnit.
Surse din cadrul noii majorități care se încearcă să se contureze în Consiliul Local Municipal au declarat că blatul consilierului social-democrat cu PNL nu ar avea girul conducerii PSD Arad și că Ilie Cheșa a vrut să-l pună în fața faptului împlinit pe președintele Mihai Fifor, crezând că va putea ajunge noul viceprimar al Aradului, iar blatul PSD-PNL ar deveni unul oficial. Pentru el nu contează nici un moment votul arădenilor dat PSD-ului la Arad, iar un eventual concubinaj PSD-PNL ar duce la un dezastru la alegerile locale din 2024 pentru social-democrați.