ARRA și ANASTASIA colaborează pentru prima oară și lansează „Mon Ami”

„Mon Ami” este numele celui mai nou single lansat de către ARRA și ANASTASIA, o poveste muzicală despre o iubire purtată până la capătul Pământului, acolo unde doar cerul și nisipul sunt martori. Cu versuri în limba franceză și arabă și un sound ce-ți va rămâne întipărit în minte, „Mon Ami” este prima colaborare dintre cei doi artiști Cartel Diem. O coproducție Cat Music și Cartel Diem, single-ul este însoțit de un videoclip cool filmat în Iordania, în inima deșertului.

„Piesa a venit ca un imbold de a încerca ceva cu totul diferit față de ce am mai cântat până acum. De la ritm, la povestea piesei și până la videoclip, toate elementele au construit o experiență aparte. Fiind o fire cameleonică, am răspuns provocării. Inițial înregistrasem refrenul în arabă, extrem de greu, dar cu ajutorul lui ARRA, am scos-o la capăt. Apoi ne-am dat seama că ar suna foarte bine și în franceză partea mea, așa că am apelat la textieri: Lexi și Anlora, care m-au ajutat și la pronunție. Filmarea videoclipului e o întreagă poveste cu peripeții pe care abia așteptăm să o împărtășim publicului. Am filmat în Iordania, avem cadre din locuri superbe în care s-au filmat și «Aladdin», «Star Wars», «DUNE» și multe altele. Așadar, a fost multă muncă, dar am savurat fiecare moment. Sperăm să vă bucurați de rezultatul final!”, povestește ANASTASIA.

„Am lucrat împreună cu Mario Morreti, producătorul piesei, un an de zile la un album. Ne doream să transmitem un sound oriental, însă nu unul tipic, ci un mix de sound-uri, printre care și cel european balcanic și după luni de zile de scris muzică, tot căutam acea piesa care să fie un ever green. Într-o seară, m-a sunat Mario și mi-a spus «Am găsit piesa!». Am ascultat-o prin telefon, bineînțeles că nu am înțeles mare lucru, până am ajuns la studio. Fiind o piesă foarte bine definită, mi-a venit inspirația imediat, iar atunci când am înregistrat-o, totul s-a potrivit perfect”, adaugă ARRA.

Cu un mesaj puternic, despre iubirea aceea unică pe care o poți întâlni doar o dată în viață, piesa este realizată de către Mario Morreti, compozitor și producător de succes care a mai colaborat cu cei doi artiști, dar și cu nume precum Mario Fresh, MIRA, DJ Project, Roxen, Ioana Ignat, Mandinga sau Nicole Cherry.

În 2012, ANASTASIA s-a făcut remarcată în cadrul show-ului X Factor, însă a renunțat la concurs pentru a-și lansa primul single din cariera solo. De-a lungul timpului, artista a lansat „Te iert”, „E nebunie”, „Ana”, „Ce păcat” și „La revedere”, piese compuse chiar de ea. Artista a compus și pentru artiști ca Lidia Buble, Lora, Nicole Cherry, Puya, Vanotek, Nicoleta Nuca, Fly Project și Andra. În plus, ANASTASIA a cântat alături de Puya piesele „Mâine e o nouă zi” și „Cu talent”, cu Vunk piesa „Mi-e dor de tine” sau „Mexico”, piesa celor de la Fly Project. Recent, ANASTASIA a lansat „Verde”, primul single alături de NOSFE, despre lupta pe care doi îndrăgostiți o poartă pentru iubire și fericire.

ARRA este un artist româno-palestinian care a fost remarcat de profesioniștii din industrie dar și de public datorită prestațiilor excelente de pe scena „Vocea României”, unde a ajuns până în semifinală și „Megastar”, unde a câștigat finala. Artistul are o poveste de viață emoționantă, demnă de un scenariu de film. S-a născut în Palestina, dar până la vârsta de 8 a locuit în România, iar de la 8 până la 17 ani a locuit în Palestina.
A lăsat în urmă țara natală pentru România, care între timp i-a devenit a doua casă. Muzica lui izvorăște din experiențele sale de viață, dar și din iubirea și împletirea ambelor culturi care i-au marcat destinul, cea palestiniană și română.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

17 + six =