Deputatul Vasile Nagy (AUR): Semnătura ta contează pentru a-i scăpa pe români de Iohannis

AUR a demarat o amplă campanie, în mai mulți pași, pentru a ajunge la suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Campania se derulează atât online cât și pe teren, unde voluntarii AUR adună tabele cu semnături pentru suspendare. Vasile Nagy, deputat AUR Arad, este implicat în această acțiune de anvergură.
„Pentru că România, condusă de președintele Klaus Iohannis, a luat-o pe un drum periculos pentru români, am fost obligați noi, pentru că alții s-au ferit să o facă, să luăm singura măsură legală: aceea de a strânge semnăturile românilor necesare pentru a scăpa de acest pericol. La ora actuală, Klaus Iohannis, ajuns la un minim istoric de încredere de doar 14 procente (conform unui sondaj al Avangarde), nu mai are dreptul moral de a fi șeful statului. Un stat eșuat, așa cum tot domnia sa a apreciat și care are nevoie de alt gen de conducător”, a declarat Vasile Nagy, deputat AUR Arad.
Pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, AUR a identificat 10 motive pentru care nu mai poate fi președintele românilor:
1. Este principalul vinovat fiindcă statul român a eșuat, așadar a recunoscut chiar și el că nu mai poate fi președinte;
2. În loc să fie garant al respectării Constituției, a călcat în picioare Legea Supremă și a folosit-o în interes propriu, a făcut tot timpul partizanat politic în favoarea PNL, deși președintele trebuie să fie neutru;
3. Este vinovatul moral pentru miile de morți, mai ales din ultimele săptămâni, Guvernul lui și oamenii lui au fost incapabili să gestioneze criza sanitară, dar el i-a susținut în continuare în funcții și la putere, rezultând și mai multe victime;
4. A crescut exploziv facturile românilor, deși suntem producători de energie;
5. A ignorat complet învățământul românesc, deși s-a lăudat că promovează „România Educată”;
6. Nu a ratat nicio excursie în străinătate iar acum, când țara se află în cea mai gravă criză politică și sanitară, s-a dus să viziteze Piramidele;
7. I-a ignorat pe eroii României, lipsind aproape întotdeauna de la sărbătorile naționale;
8. Și-a neglijat misiunea de mediator între sindicate și patronate, între stat și cetățeni, între diferitele categorii sociale, izolându-se total în luxul de la Cotroceni, departe de nevoile reale ale românilor;
9. A generat criza politică actuală, în plină pandemie, doar pentru a controla justiția și activitatea guvernului, se comportă ca un dictator care vrea ca toate puterile statului să îl slujească, iar instituțiile să îi stea la dispoziție încălcând legea pentru a-i îndeplini ordinele;
10. A dezbinat societatea românească, împărțind cetățenii în buni și răi, acuzându-i pe români pentru propriile lui eșecuri.
„Dacă sunteți de acord cu faptul că, eșuând în datoria sa de a fi un președinte constituțional pentru România, Iohannis trebuie să plece, vă așteptăm să vă dați semnătura fie pe platforma noastră online (https://josiohannis.ro/), fie pe tabelele pe care colegii noștri adună semnături fizic de la români. Până acum, în doar câteva zile, peste 334.000 cetățeni au semnat online, acestora alăturându-se și cei care și-au depus semnătura pe tabele. Curaj! Fiecare semnătură contează! Doar împreună putem reuși!”, a declarat Vasile Nagy, deputat AUR Arad.
https://www.facebook.com/ARADVasileNAGYAUR/

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

17 − 15 =