Asalt la frontiera cu Ungaria: 27 afgani, ascunși în două TIR-uri, depistați de polițiștii de frontieră

Foto: Arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci și șapte de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, respectiv un bulgar, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și Bulgaria. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, baterii auto și diferite mărfuri pentru societăți din Germania și Olanda. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, douăzeci și șapte de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, iar în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 58 ani, majoritatea solicitanți de azil în România.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

18 − eleven =