Balul comunității arădene și concert Talisman la Filarmonică, deși Aradul este pe locul întâi pe țară la COVID

Arădenii nu își pot imagina în aceste zile să ia parte la o nuntă sau un botez, chiar restrâns, deoarece sunt amendați. Sunt amendați și dacă nu au mască pe stradă, în aer liber, sau dacă nu o poartă corect.
În acest timp, la Filarmonică s-a desfășurat un eveniment la care a participat multă lume, Balul comunității arădene. Politicieni, directori, doctori au participat la un eveniment public, care a premiat excelența și a fost chiar și un concert al trupei Talisman. La Balul comunității arădene a venit și celebrul dr. Musta din Timișoara, cel care ne spune la televizor cât de inconștienți suntem că nu ne păzim de COVID. Desigur, nu avea mască atunci când se fotografia cu diverse persoane din sală.
În județul campion pe țară la îmbolnăvirile de COVID, au loc evenimente publice și chiar un concert.
Desigur, excelența trebuie premiată. Dar, în plină pandemie, când județul Arad este pe primul loc în țară la îmbolnăvirile de COVID, excelența mai putea aștepta să fie premiată. Nu de alta, dar un astfel de eveniment arată că legile țării sunt doar pentru căței.
Aradul este județul care s-a situat în ultimele zile pe primul loc în țară față de numărul cazurilor de COVID 19 raportate. Nu există nici un loc liber la ATI și câteva mii de persoane din județ sunt internate în spital sau carantinate la domiciliu.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

seventeen + 18 =