Secretarul de stat Mihai Paşca a condus discuţiile pe MCV

Secretarul de stat Mihai Paşca a condus echipa Ministerului Justiţiei care a răspuns misiunii Comisiei Europene de evaluare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și a Mecanismului Statul de Drept (Rule of Law). Discuțiile s-au axat în principal pe aspecte tehnice, fiind punctate progresele înregistrate de România față de momentul ultimului raport MCV din luna iunie, respectiv ultimului raport Rule of Law din luna iulie.
A fost atins și subiectul desființării SIIJ, unde Mihai Pașca a „reafirmat angajamentul luat în acest sens și menținut și în programul de guvernare al nou formatei coaliții politice”, arătând totodată că aceasta se va realiza în condițiile respectării recomandărilor MCV și practicii Curții de Justiție a UE, „dar și și în condițiile unui dialog cu corpul magistraților”. În ceea ce privește adoptarea legilor Justiției, reprezentanții MJ au arătat că s-a încheiat dezbaterea publică asupra acestora, noul ministru al Justiţiei urmând să stabilească și să promoveze forma lor finală. S-a remarcat finalizarea Strategiei Naționale Anticorupție 2021- 2025, după preluarea majorității (74%) propunerilor venite în cadrul fazei de dezbatere publică, aceasta urmând a fi supusă aprobării guvernului după instalarea noului Guvern.
„La capitolul investiții, discuțiile s-au referit mai ales la obiectivul digitalizării aparatului de Justiție care va fi finanțat prin PNRR cu 148 milioane de euro – fiind aici prevăzută construirea unui centru național de date, dar și prin POCA cu 25 milioane de euro – fiind vorba aici de dezvoltarea variantei a V-a a aplicației ECRIS”, a declarat Mihai Paşca.
Acesta a mai vorbit şi despre Agenţia Naţionala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate pe care o coordonează de la preluarea mandatului de secretar de stat: „Referitor la funcționarea ANABI am menționat adoptarea Strategiei naționale privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021-2025 „Criminalitatea nu este profitabilă!”. Ținta noastră aici este de a crește cu cel puțin 50% valoarea activelor indisponibilizate în cauze penale, aflate în administrarea Agenției, iar pentru creșterea capacității de depozitare și conservare a acestora se va trece la construcția a 5 noi facilități în urma finanțării prin PNRR a acestui obiectiv, cu 13 milioane de euro”, a mai declarat secretarul de stat Mihai Paşca.
De asemenea, Mihai Paşca a mai transmis că: „Obiectivul principal al Ministerului Justiţiei este ridicarea cât mai rapidă a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)”.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

eleven − ten =