Slujbă de pomenire pentru Arsenie Boca, la Semlac

Începând cu anul 2012 credincioșii ortodocși de la Semlac împreună cu preoții parohiei și cu reprezentanții autorităților locale au hotărât ca în fiecare an în cea mai apropiată duminică de 28 noiembrie – ziua trecerii la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca – să săvârșească slujbă de pomenire pentru acest mare părinte duhovnicesc al românilor, la care mulți din locuitorii parohiei au o mare evlavie.
Și în acest an, acest eveniment și anume slujba de parastas a părintelui Arsenie s-a săvârșit îndată după otpustul Sfintei Liturghii a Duminicii a 30-a după Rusalii. Sfânta Liturghie și la Slujba Parastasului pentru părintele Arsenie Boca au fost săvârșite de un sobor din care au făcut parte, printre alții, Preacucernicii Părinți Alin Bosancu de la Șeitin, Timiș Toader de la Sântandrei, Părintele pensionar Mihai Ardelean fost paroh la Semlac, părintele Ieromonah Antonie Trofinică de la Mănăstirea Feredeu, Felician Crăciun și Ciprian Tripa de la Semlac.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul Parohiei Arad-Micălaca Veche II condus de către dirijorul teolog Ovidiu Căpitan. Din partea autorităților locale a fost prezentă doamna primar Letiția Stoian care de altfel a avut un aport consistent la organizarea acestui eveniment. La buna desfășurare a evenimentului și-au mai adus contribuția familia Boată Radu cu soția de la Felnac, Valer Bere precum și alți credincioși cu evlavie la părintele Arsenie. La finalul Parastasului părintele Ciprian Tripa a evocat personalitatea marelui duhovnic mulțumind împreună cu părintele Felician Crăciun Bunului Dumnezeu pentru că a îngăduit acest eveniment precum și celor care s-au implicat în organizarea lui cât și tuturor credincioșilor prezenți.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

3 × two =