Deputatul Vasile Nagy: Ziua Persoanelor cu Dizabilități ne obligă să fim mai deschiși față de suferința celor din jur

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat, în anul 1992, ziua de 3 decembrie drept Ziua Persoanelor cu Dizabilități. Ziua este marcată în fiecare an cu scopul de a promova și aplica programele destinate îmbunătățirii condițiilor de viață pentru aceste categorii sociale defavorizate. Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap a fost adoptată în anul 2006 pentru a promova drepturile și bunăstarea persoanelor cu dizabilități în vederea implementării Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și a altor formate internaționale de dezvoltare.
„Marcăm astăzi, 3 decembrie, Ziua Persoanelor cu Dizabilități. Este un prilej pentru fiecare dintre noi să fim mai deschiși, să dăm dovadă de empatie dar și de înțelegere față de cei care suferă, pentru a-i ajuta să se integreze, conform capacităților lor, în viața societății. Se vorbește despre programe de incluziune, de dezvoltare echitabilă și durabilă. Sunt cuvinte frumoase, care însă nu pot ascunde o realitate: deși s-au făcut pași uriași și în România pe această direcție, mai avem încă multe de reglementat și de aplicat pentru ca persoanele cu dizabilități să fie cu adevărat respectate și sprijinite să ducă o viață normală. Mai ales în condițiile vitrege de acum, ale pandemiei, aceste persoane sunt expuse mult mai mult tuturor problemelor medicale generate de infecția cu Covid-19 și inechităților. Pentru a vorbi cu inima deschisă despre persoanele cu dizabilități, trebuie să ne facem un necesar proces de conștiință pentru a-i ajuta să treacă peste toate barierele pe care, încă, o parte a societății le pun în fața lor. Și, pentru a înțelege mai bine dimensiunea problemei, voi da câteva cifre, din date oficiale ale OMS: în prezent, peste un miliard de oameni, adică peste 15 la sută din populația globului, trăiește cu anumite forme de dizabilitate. Peste 80 la sută dintre ei provin din țări în curs de dezvoltare iar aproximativ jumătate nu au acces la servicii de îngrijire medicală. Și, mult mai trist, mai mult de 100 de milioane sunt copii cu dizabilități, care sunt de patru ori mai expuși actelor de violență decât copiii fără probleme. Sunt cifre care conturează o realitate tragică, de care trebuie să ținem cont. Mai ales noi, politicienii, trebuie să depunem eforturi pentru a ajuta această categorie vulnerabilă pentru a fi inclusă în societate și, mai ales, pentru a fi înțeleasă. Ziua de 3 decembrie ne obligă să fim deschiși față de toți semenii noștri care au nevoie de sprijin și empatie”, a declarat Vasile Nagy, deputat AUR Arad.
https://www.facebook.com/ARADVasileNAGYAUR/

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

ten + 10 =