Ioana Ignat lansează piesa „Se Deschide Cerul”

Ioana Ignat ne-a pregătit un cadou de Crăciun și lansează piesa dedicată perioadei de sărbători, intitulată „Se Deschide Cerul”. Acest colind vine însoțit și de un vizual.

Ascultă: https://IoanaIgnat.lnk.to/SeDeschideCerulPR
Piesa a fost scrisă și compusă de Alina Manolache, iar de producția acesteia s-au ocupat Vlad Măzărel și Dan Healy, în studiourile GreenEye Music.
Cântecul începe cu note îmbietoare de pian si vioară, cărora li se alătură vocea inconfundabilă a Ioanei. Piesa vine în întâmpinarea celei mai așteptate sărbători a anului, nașterea lui Iisus, iar linia melodică și interpretarea deosebită a Ioanei reușesc să ne teleporteze pe un tărâm magic.

Ioana Ignat este povestea de succes a ultimilor 4 ani. Un timbru unic, un artist ce își compune singură piesele și o experiență completă în aparițiile live. În anul 2017, Ioana Ignat lansează piesă „Doar pe a ta”, piesă ce devine foarte repede no. 1 în topurile radio și ajunge, în prezent, la peste 63 milioane vizualizări pe YouTube. Tot în 2017, Ioana compune și lansează „Nu mă uita”, una dintre cele mai populare piese româneșți în mediul online, ce atinge 90 milioane vizualizări pe YouTube. Un nou no. 1 și peste 54 milioane vizualizări vin pentru Ioana odată cu piesa „În palma ta”. Anul 2020 o aduce pe Ioana Ignat din nou în primele poziții Trending YouTube cu piesele „Tu nu meriți”, „Azi”, „O lume întreagă”, „Singura greșeală” (împreună cu Florian Rus) și Sensibil (Nu am somn). Piesa „Inima Naivă”, lansată alături de Sebastian Dobrincu, a ajuns la 4 milioane vizualizări.

În 2021, Ioana și-a unit forțele cu trupa VUNK pentru track-ul „Ultimul Anunț” (2,4 milioane de vizualizări), și a colaborat, pentru a treia oară, cu Edward Sanda pentru single-ul „Dacă tu nu ai fi” (6,7 milioane de vizualizări).

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

14 − 13 =