[VIDEO] Un autoturism a fost lovit de tren la Nădab: o tânără de 22 de ani a murit

Foto: FB

Un accident feroviar a avut loc în această după-amiază la Nădab. Un autoturism a fost lovit de un tren, fiind târât efectiv pe șine. Tânăra a oprit la trecerea căii ferate, apoi inexplicabil a pornit mașina când trenul se apropia și a fost izbită în plin de garnitura care rula cu 95 de kilometri la oră. A fost târâtă pe șine sute de metri și nu a avut nici o șansă de supraviețuire. În trenul regional Timișoara-Oradea se aflau în momentul impactului 10 călători.
„Un accident feroviar a avut loc la Nădab, între trenul 10501 și un autoturism. Există două victime, încarcerate, posibil decedate. La accidentul de la Nădab intervin două echipaje ale Detașamentului de pompieri Arad, descarcerarea grea și un echipaj SMURD-terapie intensivă mobilă. De asemenea, intervin două echipaje de stingere și un modul de descarcerare a Gărzii de intervenție Chișineu-Criș și Ineu și un echipaj SMURD de tip B, de la Garda de intervenție Chișineu-Criș ”, a declarat lt. col. George Pleșca de la ISU Arad.
Garnitura implicată în accident avea două vagoane. Ca să o urnească din loc și să o tragă în cea mai apropiată stație, a fost nevoie de o altă locomotivă. Patru trenuri au suferit întârzieri în urma acestui accident.

UPDATE:

În autoturism s-a aflat o singură persoană, o femeie de aproximativ 22 de ani. „Se acționează în continuare pentru extragerea autoturismului de sub tren”, a declarat lt. col. George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.





UPDATE 1:

„În această după-masă, în jurul orei 16, polițiștii Orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar în localitatea Nădab, județul Arad. Din cercetări a reieșit că o femeie de 22 de ani, din localitatea Nădab, care conducea un autoturism pe D.N.79, a intrat în coliziune cu un tren regional care se deplasa dinspre Timișoara spre Oradea. În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei autoturismului care se afla singură în vehicul. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat inspector Livia Pescar, Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici

13 − 4 =