[VIDEO] A început concursul pentru postul de manager la Spitalul Județean. Unul dintre candidați solicită anularea concursului

În această dimineață a început etapa a doua, de susținere publică și evaluare a proiectului de management din cadrul concursului pentru ocuparea postului de manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.La concurs s-au calificat patru candidați, trei dintre ei fiind angajați ai spitalului: Maria Blaj, statistician, dr. Diana Brânzei-UPU, actualul manager Florentina Ionescu și Ciprian Florin Luca.

VEZI AICI în timp real detalii despre desfășurarea concursului.

Unul dintre candidați, Ciprian Florin Luca, a adus acuze actualei conduceri, că ar fi adus personal din spital la susținerea publică. Mai mult, el a afirmat că nu s-ar fi respectat normele GDPR și a solicitat anularea concursului.

UPDATE 1: Primul candidat, Maria Blaj, face acuzații în timpul susținerii proiectului, că sindicatul și alte organizații profesionale și șefi de compartimente și-au anunțat susținerea pentru o anumită persoană. Și acuză și presa pentru că s-au publicat informații. Și-a criticat unii colegi că nu respectă pacienții dar a spus că a avut persoane de la care a avut ce învăța și a amintit-o pe dr. Teodora Olaru, dar sunt alte persoane de la care nu a avut ce învăța și care „bagă bățul prin gard”.

În cadrul susținerii Maria Blaj își acuză colegii: degeaba există aparatură de milioane de euro dacă personalul nu știe cum să vorbească cu pacienții. Candidata a solicitat angajarea de psihologi pentru personalul medical din spital.

Comisia îi cere candidatei să tragă o concluzie și cu greu o trage. Critică IT-iștii că nu cunosc programele și nici nu răspund la telefon.

Maria Blaj a terminat susținerea proiectului de management și răspunde la întrebările comisiei. „Venim degeaba ca să fim umiliți”, a scris presa dar „io nu cred asta”, a spus Maria Blaj.

Candidatul al doilea, dr. Diana Brînzei, a început prezentarea proiectului de management. Aceasta susține că personalul medical este frustrat.

Dr. Diana Brînzei, medic la UPU, și-a axat proiectul pe Unitatea Primiri Urgențe. A acuzat personalul medical de lipsa de comunicare cu pacientul. Recunoaște că sunt erori medicale din lipsa de personal suficient. Vrea sa introducă un sistem de cărți poștale pentru pacienți – le primesc la externare și scriu ce nu a fost OK. Speră să obțină banii din sponsorizări.

A încheiat prezentarea și răspunde la întrebări.

Dr. Brînzei crede că trebuie atrase sponsorizări pentru funcționarea spitalului. Că se lucrează cu voluntari deoarece există lipsă de personal. Dar nu a răspuns direct la întrebarea cum va atrage fonduri pentru a combate lipsa de personal.

Au fost prezentate două proiecte și asociația pacienților, al cărei președinte se află în comisie, nu a pus nici o întrebare.

A început prezentarea proiectului de management al ec. Florentina Ionescu. Aceasta recunoaște că spitalul este subfinanțat dar în aceeași situație sunt și alte spitale.

Recunoaște că sunt clădiri care nu vor putea fi autorizate. Lipsa unei strategii pe termen lung. Serviciul de spitalizare de zi nu va fi autorizat. Aradul e loc fruntaș pe țară și nu are posibilitatea de a se face radioterapie la Arad. În ultimii 3 ani la Timișoara s-au tratat 916 arădeni cu radioterapie.

Județul Arad se afla pe locul 7 din coadă pe țară la investigații pe Computer Tomograf. Dorește să înființeze un serviciu de radioterapie în locul Medicinei legale.

Candidata apreciază că Spitalul Județean ar avea nevoie de un buget de 480 de milioane de lei.

A început prezentarea proiectului de management propus de Ciprian Florin Luca.

Acesta subliniază datoriile spitalului, 31 milioane lei. În opinia sa, s-a ajuns aici pentru că 65 la sută din finanțările Casei Județene de Asigurări de Sănătate merg spre sistemul privat de sănătate. Nu este normal ca spitalul să fie înconjurat de clinici private.

Candidatul acuză managementul actual al SCJU Arad de incompetență, materializată și prin arierate de 31,9 milioane lei. Managementul se laudă cu un computer tomograf achiziționat. În urmă cu șase ani, acesta ar fi putut veni gratis, existând aprobarea Ministerului Sănătății. Spitalul are un parc fotovoltaic nefolosit dar plătește sume uriașe pentru utilități. Candidatul acuză contractele proaste încheiate de conducerea actuală, de exemplu, se plătesc 800.000 lei pe lună pentru catering. Site-ul spitalului este incomplet, lipsă de transparență. Nu sunt trecute gărzile.

Se trece la întrebări.

Candidatul crede că în urma unei buni comunicări cu personalul pot fi găsite soluții și activitatea poate fi eficientizată. El consideră că decisiv în cazul concursului pentru potul de manager va fi factorul politic.

Cu totul întâmplător și probabil, ni se va spune, fără nici o legătură cu concursul pentru postul de manager, chiar în timpul prezentării lui Ciprian Florin Luca s-a muncit din greu cu ciocanul pneumatic („pickamerul”) în zonă.

Concursul s-a încheiat (13:50).

Vom reveni.

 

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici