Andra lansează noul single – „Bine, Bine”, coloana sonoră a acestei veri

Andra lansează piesa „Bine, Bine” – imnul îndrăgostiților, care își petrec vara împreună și vor să se bucure de viață la capacitate maximă, unul lângă celălalt.

Ascultă/ Descarcă: https://bfan.link/bine-bine

Melodia ritmată, care nu te lasă să stai jos, vorbește despre iubirea sinceră și adolescentină, care provoacă dependență și îți face inima să tresară. Mesajul piesei este o declarație de dragoste pentru persoana iubită, alături de care viața pare dintr-o dată mai ușoară.

„Un mesaj optimist, despre iubire ca un puzzle în care toate se potrivesc perfect, un videoclip plin de culoare, cu aer de vacanță. Despre asta este ≪Bine, Bine≫, noul meu single, pe care îl dedic tuturor celor care știu să se bucure de viață și trăiesc vara cu intensitate maximă!” – declară Andra despre noul single.

Videoclipul, regizat de NGM Creative, o surprinde pe Andra într-un scenariu colorat și plin de voie bună, care ilustrează mai multe cupluri îndrăgostite, la malul mării, având parte de cea mai frumoasă vara fiindu-le „bine” împreună.

Piesa a fost scrisă și compusă de Giuliana Damian, Vlad Flueraru, Horace și Șerban Cazan.

Cu o carieră de 21 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei de la Sala Palatului s-au ținut cu casă închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Recent, Andra a colaborat cu 3 Sud Est pentru hitul „Jumătatea mea mai bună” și a lansat single-urile „Timpul” și ”Pas cu pas”, care s-au regăsit în topurile radiourilor din România. Andra este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează aproape 9 milioane fani pe canalele ei de Social Media.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici