Vasile Nagy: Maica Domnului să ne aibă pe toți în pază

În 15 august, creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Este momentul în care Hristos a chemat-o pe Maica sa să i se alăture în Ceruri. Pentru toți credincioșii, ziua de astăzi îndeamnă la pioșenie și recunoștință dar și la iubire și speranță.
„Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Este ziua care simbolizează reunirea Maicii alături de Fiu în Împărăția Cerurilor. Toți credincioșii sărbătoresc cu dăruire și pioșenie acest moment important, pentru că el ne îndeamnă la iubire, speranță și credință. Doresc deci tuturor românilor să aibă parte de o sărbătoare tihnită, alături de cei dragi. Tot astăzi, sărbătorim Ziua Marinei. Le urez militarilor care se ocupă de paza frontierei noastre maritime și fluviale multă sănătate și putere de a-și îndeplini misiunile așa cum știu ei să o facă, cu multă competență și curaj. Le suntem recunoscători pentru devotamentul lor și le mulțumim cu respect”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.