Mihai Fifor: Propunerile PSD privind creșterea punctului de pensie cu peste 10% și a salariului minim au fost cântărite și calculate cu seriozitate

Deputatul Mihai Fifor, președinte PSD Arad spune că propunerile PSD privind creșterea punctului de pensie cu peste 10% și a salariului minim au fost cântărite și calculate cu seriozitate.
„Este minunat că, după o săptămână, colegii de la PNL au ajuns la aceeași concluzie cu PSD, anume că e nevoie de majorări de venituri în zonele vulnerabile ale societății. Este bine că PNL și-a formulat propriile propuneri. Noi nu ne supărăm ca liberalii vin cu propuneri. La următoarea ședință a Coaliției vom cere să fie pe masă atât propunerile PSD, cât și cele ale PNL, pentru a le analiza împreună cu seriozitate. Trebuie să facem o analiză serioasă a tuturor propunerilor pentru a le fundamenta din punct de vedere bugetar, pentru că, așa cum spunea președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, nu trebuie să venim cu propuneri care să creeze așteptări ce nu pot fi onorate de actualul guvern. Propunerile PSD privind creșterea punctului de pensie cu peste 10% și a salariului minim au fost cântărite și calculate cu seriozitate.
Când le-am comunicat public am avut certitudinea că pot fi realizate fără a afecta echilibrul bugetar. Sperăm ca și propunerile PNL să fie la fel de serioase și de bine fundamentate economic cum sunt și cele ale PSD. Să nu fie doar un joc politic sau un heirupism determinat de competiția internă din PNL. Ar fi total nepotrivit pentru pensionari și pentru copii”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici