În apropiere de Secția 1 Vlaicu, tâlhărie ca-n vestul sălbatic: victima a cerut ajutorul poliției

Foto: Arhiva

În Vlaicu, ca-n vestul sălbatic: un bărbat a fost înjunghiat chiar în apropierea Secției 1 Vlaicu. În zonă au avut loc mai multe tâlhării și chiar un omor, un bătrân fiind omorât în propriul apartament pentru un telefon. De asemenea, tot în zonă au avut loc două crime pe fondul consumului de droguri. Siguranța cetățeanului a devenit doar un slogan de campanie electorală pentru Falcă, Bibarț și alți liberali. Deci, polițiștii de la Secția 1 Vlaicu se apără doar pe ei.
Astăzi, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați un bărbat care a fost înjunghiat pe strada Constantin Brâncuși, din municipiul Arad, în apropiere de Secția 1 de poliție din Vlaicu. La fața locului, s-a constatat că cele reclamate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 44 de ani. Din cercetări a reieșit că trei bărbați l-ar fi lovit și ulterior înțepat cu un obiect înțepător, după care i-au sustras bani și un telefon mobil. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind constituită echipa operativă. La scurt timp au fost identificați trei bărbați, cu vârste între 28 si 41 de ani, din județele Sălaj și Arad, aceștia fiind conduși la audieri.
Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei, urmând a fi efectuată încadrarea juridică si luarea măsurilor legale care se impun.
În baza probatoriului administrat, cei trei bărbați urmează a fi reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați magistraților Tribunalului Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici