Un înalt sobor de ierarhi a săvârșit slujba de târnosire a paraclisului universitar al Facultății de Teologie.
Duminică, 18 septembrie, va rămâne o zi importantă în istoria Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În prezența unui înalt sobor de ierarhi a fost săvârșită slujba de târnosire a paraclisului universitar al Facultății de Teologie și au fost sfințite lucrările de renovare realizate în incinta așezământului teologic. Au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului; Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfințitul Părinte Luchian, Episcopul Ortodox Sârb al Ungariei și Administrator de Timișoara; Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar Arhiepiscopiei Aradului; Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
„A fost un moment încărcat de emoție și spiritualitate. Prezența înalților ierarhi în mijlocul nostru a fost o binecuvântare pentru întreaga comunitate academică, pentru arădenii care au venit în număr atât de mare. Ne bucurăm pentru sărbătoarea facultății de teologie, pentru reușitele lor, pentru evenimentele pe care le-au organizat în acest an bicentenar al teologiei arădene”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită la altarul de vară din curtea interioară a Facultății de Teologie în prezența prefectului Aradului, Toth Csaba, a europarlamentarului arădean Gheorghe Falcă, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a primarului Aradului, Călin Bibarț, a conducerii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a rectorului Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a multor preoți, studenți și credincioși.
La finalul slujbei a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celor adormiți în Domnul, pentru părintele profesor Ilarion V. Felea, pentru ceilalți profesori, absolvenți și ostenitori ai așezământului teologic arădean, precum și a donatorilor și închinătorilor sfântului locaș acum târnosit.
În virtutea tradiției bisericești, credincioșii au intrat la închinare în sfântul altar, bucuria acestor momente citindu-se pe fețele tuturor.