La Pecica se încheie cu succes încă un proiect cu fonduri europene. În oraș a fost redus cu 40% consumul de energie electrică, iar lungimea traseului de iluminat stradal a fost extins cu patru kilometri.
„Este vorba despre „Extindere și eficientizare iluminat public în orașul Pecica și satele aparținătoare”, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 6.755.674.80 lei, din care finanțarea nerambursabilă este în valoare de 6.737.824.80 (5.727.151,08 – contribuția UE și 875917,22 – contribuția națională), iar contribuția proprie de 152.606,50 lei. În urma acestei investiții, am redus cu peste 40% consumul de energie electrică, prin montarea a 2080 de corpuri de iluminat LED, care asigură o luminozitate mai bună, cu intensitate reglabilă (per bec, stradă sau sector) prin sistemul de control inteligent. În plus, lungimea sistemului de iluminat public a fost extins cu peste patru kilometri (de la 70,145 la 74,47 km). Dacă nu modernizam rețeaua de iluminat public, acum aveam de achitat facturi cel puțin duble, în urma creșterii prețului la energie electrică”, a declarat petru Antal, primarul orașului Pecica.