Cionca s-a supărat: politicienii PSD și USR nu au venit să-i asculte realizările

Foto: Arhiva

Consiliul Județean Arad a organizat o ședință de lucru cu consilierii județeni și municipali, dar și cu parlamentarii de Arad, pentru a le prezenta marile proiecte de investiții ale județului, în domeniile infrastructurii și sănătății publice. După modul cum a pus problema, Iustin Cionca și-ar dori un trafic de influență al parlamentarilor pentru a-și rezolva proiectele.
„Eu regret că nu a venit nimeni din partea PSD și niciun parlamentar USR. Voiam să îi întreb și pe ei dacă ne putem baza pe viitor pe sprijinul lor, pentru că problemele sunt multe, sunt complexe, și trebuie să înțelegem în câte proiecte ne putem implica”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Poate un motiv al absenței parlamentarilor celorlalte partide decât PNL ar fi și totala opacitate a echipei lui Cionca față de orice idee sau sugestie venită din partea altor forțe politice privind problemele Aradului, manifestată din plin în ultimii ani. Poate că lipsa la apel ar trebui să-i dea de gândit asupra faptului că dezvoltarea unui județ se poate realiza prin dezbatere de idei, nu prin convocări la ordin, așa cum de ani de zile s-a obișnuit să facă la Arad. Cu mulți ani în urmă, fostul prefect al Aradului, regretatul Avram Crăciun, reușise să adune săptămânal toți parlamentarii de Arad pentru a discuta împreună despre modul în care pot fi susținute marile proiecte ale Aradului, indiferent de orientare politică sau alte interese.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici