Mihai Fifor: Trei obiective majore realizate de PSD în 2022 în domeniul autostrăzilor

Deputatul Mihai Fifor, președinte al PSD Arad, a arătat că PSD și-a dovedit expertiza și performanța în gestionarea marilor proiecte de infrastructură rutieră. „În 2022, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a realizat trei obiective majore pentru dezvoltarea rețelei de autostrăzi:
1) A încheiat contracte de modernizare a infrastructurii rutiere care însumează cea mai mare valoare din ultimii 30 de ani. Dintre acestea, contractele cu cele mai mari valori sunt pentru construcția de autostrăzi. Astfel, în 2022, ministrul Sorin Grindeanu a semnat contracte în valoare de 23,8 miliarde de lei, de peste 4,5 ori mai mult față de 2021 (5,23 mld. lei) și mai mult decât valoarea totală a contractelor semnate în ultimii 5 ani (21,9 mld. lei 2017-2021)!
2) A dat în lucru, pe toate segmentele sale, prima autostradă care traversează Carpații. Au fost semnate toate contractele pentru Autostrada Sibiu-Pitești (A1), inclusiv cele două secțiuni care traversează zona de munte. Pe secțiunea Sibiu-Boița se circulă deja.
3) A desemnat constructorii pe toate loturile finanțate din PNRR pentru prima autostradă din Moldova. În prezent, toate cele 13 loturi ale Autostrăzii A7, care vor beneficia de finanțare prin PNRR, au constructorii desemnați. Pe 4 loturi se lucrează în prezent.
Astfel, în 2023, în România vor fi deschise cele mai multe lucrări pentru construcția de autostrăzi. Cea mai mare parte dintre acestea vor beneficia de finanțare din fonduri europene. Această performanță a fost posibilă datorită modificărilor promovate de ministrul Sorin Grindeanu în legislația achizițiilor publice, prin care s-a redus semnificativ perioada pentru contestarea licitațiilor și au fost restrânse mai multe termene din procesul de atribuire a contractelor”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici