Vasile Nagy, deputat de Arad, atrage atenția asupra modului în care înțeleg unele firme să își bată joc de lucrările de reabilitare a unor străzi din cartiere mărginașe din orașe arădene. Mai multe artere rutiere ineuane au aspectul unor mlaștini, cu noroaie imense care împiedică deplasarea mijloacelor auto dar și a localnicilor. Situația a fost adusă în atenția cabinetului parlamentar al deputatului Vasile Nagy de către cetățeni revoltați din orașul Ineu.
„Ineul a fost mereu în atenția mea. Chiar am depus, în 2 noiembrie anul trecut, în parlament, o declarație politică dedicată Ineului, în care punctam mai multe probleme care ar trebui să stea în atenția administrației locale pentru a permite o dezvoltare economică durabilă a Ineului. Din păcate, semnale primite de la cetățeni din Ineu demonstrează că în spatele multor proiecte cu finanțări europene sau guvernamentale accesate de Primărie stau firme care își bat joc, pur și simplu, de ineuani. Pe mai multe străzi, situate în cartiere mărginașe, sunt șantiere care în loc să conducă la îmbunătățirea calității vieții localnicilor le-au transformat existența acestora într-un adevărat coșmar. Din câte mi-au relatat oamenii, firma care se ocupă de lucrări de fapt nu are capacitatea de a-și face treaba. Străzile sunt transformate în adevărate mlaștini iar circulația auto este aproape imposibilă. Nu sunt puține cazurile în care mașini împotmolite sunt cu greu tractate pentru a scăpa din capcana noroiului. Cu atât mai tragică devine situația dacă cineva din zonă are nevoie de intervenția Salvării care nu poate ajunge la fața locului. Nu odată s-a întâmplat ca bolnavii să fie aduși în brațe din casă până la ambulanță. Oamenii cer ca Primăria să fie deschisă la problemele lor și să ia măsuri pentru ca firmele executante să lucreze conform cerințelor sau dacă nu au capacitate, să plece. Voi sesiza, prin intermediul cabinetului meu parlamentar, această situație cu totul de neacceptat conducerii Primăriei Ineu și le voi conducătorilor orașului cere să ia măsuri de îndată. Este inadmisibil ca în zilele noastre, mai ales întru-un oraș care derulează proiecte de milioane de euro cu finanțări europene, să existe asemenea situații iar zone întregi din localitate să capete aspectul unor mlaștini înecate de noroi”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.
Acasă Administrație Deputatul Vasile Nagy: Atrag atenția conducerii orașului Ineu că toți locuitorii, chiar...